Prima oară când mi-a spus cineva că ar trebui ar trebui să nu mai mestec gumă, pentru că nu-mi face bine, m-am uitat ciudat la el. Abia terminasem liceul și pe atunci nu mă interesau lucrurile ce țineau de sănătate. Mi se părea aberant să-mi spună mie acest individ că un produs pe care-l utilizau cam toți cunoscuții mei de atunci ar putea să fie toxic sau să-mi facă rău. Cu toate acestea, am avut curiozitatea să dau un search pe google, cu ideea de a mă convinge că nu-i așa. Spre surpriza mea, am văzut că tipul intradevăr știa ce vorbea, ba chiar era mai rău decât îmi explicase el. Guma de mestecat a fost primul lucru de care m-am “lăsat” vreodată.

 

Câți dintre voi v-ați uitat vreodată pe un pachet de gumă de mestecat să citiți ingredinetele? Dacă v-ați uitat, ați avut curiozitatea de a căuta ce sunt de fapt aceste ingrediente? Probabil vă gândiți că oricum nu conează așa de mult din moment ce nu o inghițiți. Dar ingredientele, multe dintre care pot fi periculoase pentru noi, ajung direct în corp prin “pereții” gurii noastre.

 

Produsele din guma de mestecat comercială sunt unele dintre cele mai toxice substanțe la care vă puteți expune corpul și care pot duce la unele dintre cele mai grave boli. La fel ca în cazul ingredientelor toxice din produsele de îngriire personală, precum loțiuni, care sunt absorbite prin piele și transportate direct în sânge, ingredientele din guma de mestecat sunt și ele absorbite de corpul nostru rapid și direct, sărind peste sistemul digestiv care în mod normal ar ajuta la filtrarea câtorva dintre toxine.

 

Iată o listă cu cele mai comune ingrediente din cele mai populare branduri de gumă de mestecat de pe piață:

 

Sorbitol, Xilitol, Manitol, Maltitol

 

Acești alcooli de zahăr sunt original făcuți din zahăr, dar sunt alterați atât de mult încât sunt considerați a fi “fără zahăr”. Dar atunci când natura este alterată și schimbată într-un produs “mai bun”, cel mai adesea, rezultatul este ceva nesănătos. Acești produși pot stimula luarea în greutate, și chiar pot induce dureri abdominale și diaree, agravând diferite afecțiuni precum sindromul colonului iritabil.

 

De asemenea, vă afectează glicemia în același fel ca o gumă fără zahăr, făcându-le periculoase pentru diabetici, care sunt unul dintre grupurile țintă ale acestui produs. Acești alcooli din zahăr sunt chiar mai procesați chimic decât zahărul rafinat și, prin urmare, mult mai străini pentru corpul nostru prin natura lor artificială. Astfel, mulți specialiști sunt de părere că această formă chimică de zahăr poate stimula și mai mult luarea în greutate și inflamarea, decât zahărul obișnuit.

 

Bază de gumă

 

Imaginați-vă că vine cineva la voi și vă spune: “Salut, ai vrea să mesteci niște cauciuc de anvelope și plastic?”. Probabil ați refuza. Termenul de “bază de gumă” este folosit pentru a generaliza o listă de ingrediente care nu este niciodată de fapt publicată. “Bază de gumă” este un amestec de elastomeri, plastifianți, material de umplutură și rășină. Unul dintre ingredientele folosite în acest amestec este acetatul de polivinil, adesea numit și “lipiciul tâmplarului” sau “lipici alb”. Parafina transparentă este un alt ingredient care este un produs secundar al petrolului rafinat.

 

Este oare mestecatul de plastic, petrol și cauciuc sănătos? În timp ce mestecați, aceste substanțe se scurg în gură și în corp.

 

Ulei de cocos hidrogenat și amidon

 

Hidrogenarea este un process chimical care adaugă hidrogen peste o legătură dublă de carbon. Acest lucru se face pentru a mări viața de raft a unui produs, transformând uleiul într-o substanță mai plăsticoasă. Acest proces mai crează și grăsimi trans, despre care se știe că sunt dăunătoare sănătății.

 

Aspartamul 

 

Dacă guma voastră este “fără zahăr”, sunt șanse mari să conțină îndulcitorul artificial aspartam. Controversele din jurul acestei substanțe sunt răspândite. Este una dintre cele mai toxice substanțe pe care le putem consuma. Aspartamul a fost corelat cu toate bolile majore ale creierului printre care Alzheimer și scleroză lateral amiotrofică (SLA). De asemenea este considerat unul dintre principalii contribuitori al multor altor boli precum diabet, scleroză multiplă, astm, obezitate ș.a. Se află în multe produse “dietetice” de pe piață, dar pe termen lung contribuie la obezitate datorită acidității extreme. Aspartamul este o excitotoxină, care exită neuronii din creier până când aceștia mor.  Dr. Russell Blaylock este unul dintre principalii experți în aspartam și alte excitotoxine și v-aș încuraja să vedeți documentarul „Sweet Misery: A poisoned world„.

 

Culori (oxid de titan, albastru 2 lac, roșu 40)

 

Oxidul de titan este o nanoparticulă foarte des folosită în creme de protecție solară și multe alte produse de sănătate, inclusive suplimente nutriționale sintetice. În guma de mestecat este adesea folosit drept agent de înălbire. Dovezi noi arată că această substanță este cancerigenă. De asemenea, a fost corelată cu boli autoimmune, astm și boala Crohn.

 

Coloranții alimentari artificiali, precum roșu 40, sunt făcuți din petrol și sunt periculoși pentru sănătatea noastră. Mulți oameni au reacții alergice severe la aceste substanțe și au fost considerate drept contribuitori pentru ADHD și alte afecțiuni.

 

BHT (Hidroxitoluen butilat)

 

Este adesea folosit drept conservant în guma de mestecat și alte alimente procesate. BHT a fost corelat cu o toxicitate ridicată în organism, incusiv la ficat și rinichi, precum și hiperactivitate la copii. Este cancerigen.

 

Lanolină

 

Guma de mestecat conține lanolină, o substanță moale ca ceara care este derivată din lână de oaie, pentru a o ajuta să se mențină moale. Deși acest lucru nu este neapărat periculos pentru sănătatea noastră, însă nu știu cât de apetisant sună mestecatul lanolinei, în special dacă încercați să evitați produse de origine animală.

 

Guma de Mestecat și Digestia

 

De fiecare dată când mestecați gumă, creierul este păcălit și crede că mâncați ceva. Prin urmare, trimite semnale stomacului, pancreasului și a celorlalte organe implicate în digestie pca să a se pregătească pentru această “mâncare”. Glandele salivare și pancreasul vor începe să elimine enzime, care sunt necesare pentru a digera hrana și a absorbi nutrienții din alimente. Emiterea constantă a acestor enzime cu timpul vor epuiza enzimele, iar procesul poate încetini. Dacă nu digerați și absorbiți hrana cum trebuie, de-a lungul timpului vă veți îmbolnăvi deoarece corpul are nevoie de nutrienți pentru a se reconstrui și pentru a prospera.

 

Sincer, pe mine așa m-a “speriat” tipul care mi-a zis prima oară de guma de mestecat.

 

Guma de mestecat și Durerile de Cap

 

Potrivit dr. Ben Kim, 8 mușchi faciali diferiți sunt implicați în procesul de mestecare. “Mestecarea fără rost poate crea o rigiditate cronică a acestor mușchi, localizați în apropierea tâmplelor. Acest lucru poate pune presiune pe nervii care se ocupă de această zona a capului, ceea ce poate duce la migrene cornice și intermitente.” (1)

 

De curând a fost făcut un studiu care a stabilit o legătură între mestecatul frecvent de gumă în rândul adoleșcenților și durerile de cap. Studiul a fost făcut pe 30 de participanți cu vârste între 6 și 19 ani care mestecau zilnic gumă. Fiecare dintre participant suferea de migrene cronice și cefalee (dureri de cap datorate stărilor de tensiune). După ce au renunțat pentru o lună la guma de mestecat, 19 dintre ei au scăpat complet de durerile de cap, în timp ce alți 7 au observat o scădere a frecvenței și severității durerii. 26 dintre copii s-au apucat din nou de mestecat, doar pentru a le reveni durerile de cap în câteva zile.

 

Guma de mestecat și Dinții

 

Dacă mestecați gumă care conține zahăr, practice vă “înbăiați” dinții în el.

 

Cu toate că adesea mestecatul de gumă fără zahăr este catalogat drept un ajutor al sănătății dentare, deoarece s-a descoperit că xilitol-ul ar fi bun pentru lupta împotriva degradării dinților, etichetarea de “fără zahăr” nu înseamnă automat că este și bună pentru dinții nostri.

 

Guma fără zahăr adesea conține arome acide și conservanți care pot duce la eroziunea dinților deși conțin xilitol-ul. Eroziunea dentară este un proces de decalcifiere elementară care, cu timpul, literalmente vă dizolvă dinții. (2)

 

Mestecatul de gumă poate declanșa TMJ (afecțiunile articulației temporo-mandibulare) în maxilar

 

Mestecatul de gumă poate cauza un dezechilibru al mușchilor maxilarului (dacă mestecați pe o parte mai mult decât pe alta) și chiar și TMJ (sau afecțiunea articulațiilor temporo-mandibulare) în maxilar, care poate fi o afecțiune cronică dureroasă. Oricând suprasolicităm un anumit set de muchi, acest lucru poate duce la o contractare a mușchilor și dureri asociate, inclusive dureri de cap, de ureche și de dinți, de-a lungul timpului.

 

Aș mai adăuga că mestecatul de gumă cauzează o uzare inutilă a cartilagiilor care acționează pe post de “amortizor” de șocuri în articulațiile maxilarului. Odată deteriorate, această zonă poate produce dureri și disconforturi pe viață.

 

Mestecatul de gumă pentru a pierde în greutate este un mit

 

Mulți oameni mestecă gumă pentru a-i ajuta să mai domolească poftele de ceva dulce și pentru a mânca mai puțin. Dar mestecatul de gumă are de fapt un impact mic asupra motivațiilor noastre de a mânca, a foamei noastre sau a cât de mult sfârșim a mânca.

 

Potrivit unui studiu deși cei care mestecă gumă au mai puține mese, ei mănâncă mai mult la ele. De fapt, mesele lor erau adesea mai puțin hrănitoare decât a celor care nu mestecau gumă. De asemenea, ne mai arată că cei care mestecă gumă au mai puține șanse de a consuma fructe și sunt motivați să consume junk-food precum cipsuri sau dulciuri. Acest lucru se datorează aromei mentolate a gumei care a face fructele și legumele să aibe gust amar.

 

Guma de mestecat doar maschează respirația urâtă, nu o elimină

 

Îmi aduc și eu aminte cât de mentolată era gura mea după ce mestecam gumă, însă ea nu elimină respirația neplăcută. Respirația urâtă este un simptom al problemelor digestive sau a dințiilor cu carii excesive. Și eu înainte foloseam guma de mestecat ca să maschez respirația neplăcută pe care o aveam datorită consumului de lactate care nu-mi făcea foarte bine. Dar odată ce mi-am îmbunătățit dieta și am eliminate toate lactatele, mi-am îmbunătățit sănătatea și am scăpat de respirația neplăcută.

 

 

 

Nimic din mestecatul gumei nu este natural. Mereu mi s-a părut ciudat cum arată oamenii care mestecă gumă. Profesoare de matematică din clasa a 5a ne numea “rumegătoare” când ne vedea cu guma-n gură, și ne explica cum nu putem să fim atenți la ora ei dacă creierul nostru e ocupat cu mestecatul.

 

Nu vă lăsați păcăliți de reclamele extravagante care vă spun că 4 din 5 dentiști recomandă mestecatul de gumă. Ingredientele enumerate mai sus, într-o formă sau alta, contribuie la o sănătate slabă, și mie una mi se pare suspicios faptul că este promovat drept un mod “sănătos” de a-ți curăța dinții. Dar asta-i altă poveste.

 

Aveți grijă de corpul vostru!

 

surse:

www.thankyourbody.com/chewing-gum-is-bad/

www.healthwyze.org/reports/383-why-a-stick-of-gum-is-more-harmful-to-your-health-than-anything-that-you-eat

www.articles.mercola.com/sites/articles/archive/2014/02/03/6-chewing-gum-side-effects.aspx

www.drbenkim.com/articles-gum.html